„Stop risipă”
În ce constă
• 7 evenimente educaționale privind utilizarea responsabilă a resurselor și reducerea risipei;
• O broșură cu prezentarea unor modele de bune practici, locale și naționale în domeniul economiei circulare;
• Organizarea unei conferințe pe tema economiei circulare, cu accent privind tematica risipei alimentare;
• 1 campanie de promovare a beneficiilor Legii de reducere a risipei alimentare.
Cui ne adresăm
Ne adresăm unui public eterogen, format din tineri, cadre didactice, consumatori, antreprenori locali, mici producători, persoane din grupuri vulnerabile etc.
– 150 persoane vor participa la 7 evenimente educaționale;
– 10.000 persoane vor fi informate pe tema reducerii risipei alimentare;
– 50 cadre didactice, elevi, agenți economici, personal din organizații neguvernamentale și instituții publice vor participa la conferința pe tema economiei circulare
Rezultatele urmărite
• o rețea locală care cooperează și care se implică activ în demersuri de reducere a risipei;
• o creștere a nivelului de educație și conștientizare în rândul populației cu privire la importanța tranziției către o economie circulară;
• dezvoltarea unor comportamente responsabile în rândul tinerilor;
• dezvoltarea unor oportunități noi de colaborare între agenți economici din domeniul alimentar și organizații implicate în salvarea alimentelor cu termen scurt de valabilitate.
Mecanisme de reducere a risipei alimentare: facilități fiscale pentru agenții economici din domeniul alimentar
Agenții economici, care aleg să doneze alimentele cu termen scurt...
Read MoreAflați de opțiuni vă oferă Legea de diminuare a risipei alimentare
Produsele alimentare alterate înainte de termenul de expirare trec, iremediabil,...
Read MoreMecanisme de reducere a risipei alimentare
În cadrul proiectului „Stop risipă!”, am produs un material ce...
Read MoreAtelier privind risipa alimentară @ Ziua Sustenabilității
De Ziua Sustenabilității am organizat ultimul atelier privind risipa alimentară,...
Read MoreConferința „Diminuarea risipei alimentare: o responsabilitate comună”
Impuls în comunitate, pentru o comunitate mai responsabilă și solidară!...
Read MoreVizită a Coaliției pentru Economia Circulară la Parcul de reciclare Buzău
În cadrul proiectului Stop risipa! ne propunem să identificăm modele...
Read MoreStop risipă: consolidarea comportamentelor responsabile de consum
Un nou proiect câștigat înseamnă pentru noi o nouă oportunitate...
Read More
Beneficiari
- Persoane fără adăpost
- Copii sau vârstnici aflați în risc major
- Asistați la domiciliu
