Fondul pentru un viitor mai bun în comunități susține soluțiile de educație alternativă, încurajează spiritul civic și mințile curioase. Prin acesta sunt susținute activități creative în spații publice.
Ne imaginăm spațiile publice ca spații de întâlnire, de schimb de informații și bune practici în diferite domenii de activitate. Avem nevoie de a aduce în spațiul public teme importante ale societății, pentru a facilita o dezbatere mai largă în jurul acestora.
În cadrul proiectului „Stop risipa alimentară” vom organiza activități educaționale în diferite cartiere ale orașului. Dintre spațiile pe care le avem în vedere amintim: un centru de tineret, un centru cultural, curtea unei școli, o piață și parc. Ne adresăm unui public divers, împreună cu care vom încerca să înțelegem mai bine cum putem combate risipa alimentară.
Proiectul INTERSECT este finanţat prin Fondul pentru un viitor mai bun în comunităţi Timişoara. Fondul pentru un viitor mai bun în comunități este un program coordonat la nivel național de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR, finanțat de Lidl Romania și implementat la nivel local de Fundaţia Comunitară Timişoara.
